Atac terorist în gara din Milano. Cine este atacatorul

Publicat: 19/05/2017, 19:07
Actualizat: 29/03/2019, 10:44

Doi militari italieni și un agent de poliție au fost înjunghiați, joi seară, în Gara centrală din Milano, de un tânăr islamist. Atacul a avut loc imediat după ce tânărului i se ceruse să se legitimeze, în fața Barului „Segafredo” din Gara centrală.

Autorul atacului este Tommaso Bèn Yousef Hosni Ismail, un italian în vârstă de 21 de ani al cărui tată este tunisian.

Direcția pentru combaterea terorismului a preluat cazul, iar Ismail Hosni este acuzat de „terorism internațional”.

Autoritățile italiene au descoperit că tânărul este un simpatizant al rețelei teroriste sunnite Stat Islamic. În septembrie 2016, islamistul postase o înregistrare video în care afirma în limba arabă că susține organizația teroristă. Rețeaua „Stat Islamic are cel mai frumos imn pe care l-am auzit vreodată”, spunea islamistul.

După arestare și după interogatoriile desfășurate într-o secție de poliție din Milano, Ismail Hosni a declarat că se simte „singur și abandonat”.

Cei doi militari, în vârstă de 20 și 30 de ani, precum și polițistul, care are 35 de ani, nu au suferit răni grave în urma atacului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×